Adrian Pîrvu a câștigat a doua ediție a turneului RTP FINALS

0
125
0 0
Read Time:1 Minute, 56 Second

Adrian Pîrvu a câștigat, duminică, 5 noiembrie 2023, turneul finaliștilor RTP, competiție desfășurată la Club Sportiv Galaxy din București. RTP Finals 2023 a reunit 10 finaliști RTP și doi semifinaliști RTP TOP CUP.

Adrian Pîrvu s-a calificat la RTP FINALS 2023 din postura de finalist RTP 1000, după ce în 5 februarie 2023 a fost învins de Rareș Daia în finala turneului RTP 1000 CUP.

Repartizat în Grupa Verde alături de Bogdan Farcaș –  Finalist RTP 100 și Andrei Giotoiu –  Semifinalist RTP TOP CUP, a câștigat ambele meciuri din grupă, iar în semifinale s-a impus în fața lui Bogdan Dinescu – Finalist RTP 1000.

În finală l-a învins în două seturi pe Răzvan Orlando Negru și și-a adjudecat a doua ediție a RTP FINALS, obținând astfel ultimul bilet pentru Turneul Campionilor RTP 2023.

Adrian Pîrvu a fost recompensat cu 260 lei, 100 lei pentru Turneul Campionilor RTP, 50 lei voucher RTP, o sticlă de vin de la Crama Oprișor și cutia cu șosete oferită de Laboratorul de Șosete.

Cele 2500 puncte câștigate la RTP FINALS, îl propulsează în premieră pe locul 18 RTP.

Este cel de-al treilea titlu RTP cucerit de Adrian Părvu după cel din 14 august 2022,  RTP 250 OPEN 2022 și RTP 500 BUCUREȘTI CUP 2022 din data de 23 octombrie 2022.

Răzvan Orlando Negru a acces la RTP FINALS 2023 din postura de dublu finalist RTP 500. A fost repartizat în Grupa Roșie alături de Cătălin Marinov – Finalist RTP SPECIAL OPEN și Dennis Mihai Neagu – Finalist RTP TOP CUP.

Fostul lider RTP a câștigat ambele meciuri din grupă iar în semifinale l-a învins pe Laurențiu Slosman – finalist RTP 250. În finală nu a reușit să-l învingă pe Adrian Pîrvu, cedând partida în două seturi, scor 1-4, 2-4.

Pentru prima finală la RTP FINALS, Răzvan Orlando Negru a fost recompensat cu 210 lei, 50 lei voucher RTP, o sticlă de vin de la Crama Oprișor și trofeul de finalist ce va fi personalizat cu numele său.

Toți jucătoriI participanți la RTP FINALS 2023, au primit la fiecare meci jucat, batoane de ciocolată premium de la sponsorul oficial RTP, compania Heidi Chocolate.

Prima ediție a RTP FINALS, desfășurată în 5 noiembrie 2022, a fost câștigată de Mădălin Mocanu, după ce l-a învins în finală pe Marin Cucu.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %