Ana Bodea, protagonista serialului Lia – Soţia soţului meu, s-a relaxat în Lisabona şi Croaţia

0
16
0 0
Read Time:3 Minute, 22 Second

Serialul  Lia – soția soțului meu, povestea care ține milioane de telespectatori în fața micilor ecrane, revine toamna aceasta la Antena 1 cu ultimul capitol al seriei. Cel de-al patrulea sezon al proiectului semnat de Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production va aduce începând din 12 septembrie, în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, noi intrigi şi poveşti dramatice ce nu par să îşi găsească rezolvarea. Ana Bodea, protagonista serialului, s-a relaxat în Lisabona şi Croaţia înainte de premiera ultimului sezon al seriei.

„Am avut o vară de neuitat, plină de experiențe noi și descoperiri deosebite. Într-adevăr, vacanța mea a început printr-o săptămână acasă (tocmai ce ne-am mutat și au mai fost lucruri de pus la punct și mobila de montat), însă apoi am plecat aproape trei săptămâni. Prima destinație a fost Lisabona, un oraș pe care așteptam să îl vizitez demult, să îi simt “vibe-ul”, să îi testez bucătăria și să mă minunez de peisaje frumoase. Cel mai mult m-a surprins un lucru la care probabil nu va așteptați: pe lângă priveliștile care îți tăiau efectiv respirația, Am văzut acolo oameni într-adevăr fericiți, cu zâmbetul pe buze, deloc încrâncenați și răi. Probabil așa e viața lângă ocean:). A ajuns categoric pe lista orașelor preferate și mi-aș dori să mă reîntorc la un moment dat”, a dezvăluit interpreta Liei din serialul de la Antena 1.

„După Lisabona, am pornit spre Croația pe o insulă numită Dugi Otok, o insulă micuță, dar plină de plaje pitorești. Am văzut cele mai frumoase apusuri, m-am relaxat cum nu am mai făcut-o de mult, am mâncat numai preparate gătite de localnici, din ingrediente crescute pe insulă (un fel de farm to table, dar nu atât de fiţos, mult mai rustic). După aproape trei săptămâni de vacanță, nu-mi doream să mă mai întorc:). Trăiesc gândindu-mă la următoarea destinație pe care vreau să o vizitez și la noul sezon din Lia – Soția soțului meu pe care abia aștept să îl urmărim împreună, joia și vinerea, de la 20:30, la Antena 1”, a mai spus Ana Bodea.

După un sfârşit de sezon trei surprinzător, cu o răsturnare de situaţie demnă de un final glorios, povestea va lua o turnură total neaşteptată pentru protagoniştii seriei. În ultimele episoade ale proiectului semnat Ruxandra Ion, un nou accident de maşină a zguduit din temelii familia Vornicu, iar vestea de la medici legată de starea lui Petru (Ştefan Floroaica) a căzut ca un trăsnet: „Pacientul are hemoragie cerebrală. Şi dacă îşi revine, e posibil să nu mai fie aceeaşi persoană!”. Veştile proaste au continuat de-a lungul întregii seri: „Soţul dumneavoastră nu are activitate cerebrală. E ţinut în viaţă de aparate. Recomand familiei să îşi ia la revedere şi să îl deconecteze!”, au fost cuvintele pe care Lia (Ana Bodea) pur şi simplu nu a vrut să le accepte. În tot acest timp, Alice (Ioana Blaj) a luat o decizie care va schimba complet intriga serialului. „E o moarte suspectă! Am venit să iau probe!”, le-a spus Nadia (Oana Moşneagu) lui Alice şi Otiliei, referitor la moartea lui Gianni Rocca. Pentru Lia însă, veştile şocante au continuat, aflând că este însărcinată: „Petru, am nevoie de tine! O să avem un copil! Vreau să te cunoască. Vreau să ştie ce om bun eşti! Te rog, întoarce-te la noi!”. Rugăminţile aprige ale Liei au fost ascultate, însă lucrurile au luat o turnură complet şocantă pentru ea: „Cine eşti?” au fost cuvintele lui Petru atunci când s-a trezit din coma indusă.

Ce se va întâmpla pe mai departe cu Lia (Ana Bodea) și Petru (Ştefan Floroaica), dacă va reuşi acesta să îşi amintească cine este de fapt şi de drept cea cu care vrea să îşi trăiască povestea de iubire, dar şi deznodământul fiecărui personaj din poveste va putea fi urmărit în noul sezon Lia – Soţia soţului meu, în această toamnă, începând din 12 septembrie, în fiecare joi şi vineri, de la 20.30, la Antena 1.

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %