ANAF a descoperit un circuit de facturare fictivă în domeniul construcțiilor. Prejudiciul estimat depășește 4,6 milioane de lei

0 0
Read Time:1 Minute, 34 Second

Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) au identificat un amplu circuit de facturare fictivă utilizat de mai mulți operatori economici din domeniul construcțiilor de clădiri rezidențiale și nerezidențiale, prejudiciul estimat adus bugetului de stat fiind de aproximativ 4,6 milioane de lei.

În urma investigațiilor, ANAF a sesizat autoritățile de urmărire penală specializate, după ce inspectorii antifraudă au descoperit un mecanism complex de evaziune fiscală, bazat pe utilizarea unor societăți comerciale interpuse, fără activitate economică reală sau cu un comportament fiscal necorespunzător.

Potrivit instituției, aceste societăți emiteau facturi pentru servicii care, în realitate, nu au fost prestate. Documentele erau ulterior înregistrate în contabilitate pentru justificarea unor cheltuieli fictive și pentru deducerea nelegală a taxei pe valoarea adăugată (TVA), cu scopul diminuării obligațiilor fiscale către stat.

Inspectorii antifraudă au identificat și persoana care ar fi coordonat întregul circuit evazionist. Conform ANAF, aceasta își promova în mediul online un stil de viață extravagant, afișând pe rețelele de socializare bunuri și accesorii de lux, proprietăți exclusiviste, vacanțe în destinații exotice și sume importante de bani în numerar, în timp ce mecanismul fraudulos producea un prejudiciu de milioane de lei bugetului de stat.

În timpul controalelor, o parte dintre reprezentanții legali ai firmelor implicate s-au sustras verificărilor, refuzând să pună la dispoziția inspectorilor documentele și informațiile solicitate pentru clarificarea situației fiscale.

ANAF subliniază că efectele fraudei nu s-au limitat doar la prejudicierea bugetului de stat. Persoanele care ar fi trebuit să beneficieze de statutul de salariat au fost private de protecția oferită de sistemul public de asigurări sociale, inclusiv de drepturile privind asigurările de sănătate și pensie.

Reprezentanții instituției anunță că vor continua intensificarea acțiunilor de combatere a fraudelor fiscale complexe, inclusiv prin monitorizarea și corelarea informațiilor din mediul online, pentru identificarea persoanelor care folosesc societăți fără activitate economică reală în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Gel de rufe sau detergent pudră: ce este mai potrivit pentru piele sensibilă?

PNR îl acuză pe Președintele Nicușor Dan de blocaj politic și cere guvern cu puteri depline sau alegeri anticipate