Serviciul de Telecomunicații Speciale anunță deschiderea înscrierilor pentru cea de-a treia ediție a Bootcamp STS, școala de vară IT&C dedicată studenților din facultățile cu profil tehnic din România din anii II şi III. Evenimentul se va desfășura și în acest an în județul Brașov, în perioada 29 iulie – 4 august 2024.
Cei interesați se pot înscrie online pentru unul dintre cele 20 de locuri, pe site-ul https://bootcamp.sts.ro, cu un CV și un scurt material video în care să motiveze de ce vor să fie parte din Bootcamp STS. Înscrierile au loc până la data de 23 iunie 2024, iar în prima săptămână din luna iulie vor fi anunțați cei 20 de finaliști.
Experiențe hands-on și schimb de idei cu specialiștii STS
Timp de 7 zile, aceștia vor experimenta cele mai noi tehnologii din domeniul comunicații și tehnologia informației.
Participanții selectați vor putea interacționa și schimba idei cu specialiștii STS și vor avea parte de activități practice în programare, securitate cibernetică, blockchain, cloud computing, rețelistică, servicii securizate de comunicații voce-video-date, INFOSEC și vor aprofunda concepte privind infrastructurile critice. Experiența IT&C include ateliere practice individuale și de echipă, cu provocări contracronometru și workshopuri de asigurare a comunicațiilor securizate în teren, în cadrul unor exerciții organizate împreună cu Salvamont Brașov.
Bootcamp STS se înscrie în rândul evenimentelor prin care Serviciul de Telecomunicații Speciale contribuie la consolidarea educației viitorilor specialiști IT&C, prin oferirea accesului la cele mai noi tehnologii și instrumente de învățare.
***
Imagini de la primele două ediții Bootcamp STS pot fi accesate pe: https://bootcamp.sts.ro.
Bootcamp STS 2024 se desfășoară cu sprijinul BCR, BitDefender și CEC Bank.