Fostul Suveran Pontiv, Benedict al XVI-lea a încetat din viață pe 31 decembrie 2022, la vârsta de 95 de ani. Papa Francisc va oficia funeraliile la Vatican.
„Cu tristețe vă informăm că Papa emerit, Benedict al XVI-lea, s-a stins din viață astăzi, la ora 9:34 (10.34 ora României – n.r.), în Mănăstirea Mater Ecclesiae din Vatican. Informații suplimentare vor fi furnizate în cel mai scurt timp posibil”, potrivit Biroul de presă de la Vatican.
Ales Papă în 19 aprilie 2005, la vârsta de 78 de ani, Cardinalul Joseph Ratzinger, primul neamț ales Suveran Pontif din ultimii 1000 de ani, a devenit și vel mai vârsnic Papă.
Cel de-al 265-lea Suveran Pontiv din istoria Vaticanului, a abdicat după doar opt ani, în 2013, invocând bătrânețea, devenind primul papă care s-a retras din funcție în ultimii 600 de ani.
Trupul neînsufleţit al lui Benedict al XVI-lea va fi expus începând de luni în Bazilica Sfântul Petru.
Funeraliile fostului Papă vor avea loc în Piaţa Sfântul Petru joi, 5 ianuarie, şi vor fi oficiate de Papa Francisc, la Roma, un eveniment fără precedent în istoria de două mii de ani a Bisericii Catolice.