Cea mai modernă grădiniță din România a fost inaugurată pe 5 ianuarie în comuna Ciugud din judeul Alba. Grădinița Viitorului, construită în zona industrială a comjnei, a costat 1,6 milioane de euro.
Copii din comuna Ciugud vor învăța în cea mai modernă grădiniță din țară care este plină de senzori ce reglează automat consumul.
”Grădinița este construită în zona de dezvoltare economică a comunei și reprezintă un nou concept în România. Astfel, „Grădinița Viitorului” înseamnă folosirea celor mai moderne tehnologii pentru asigurarea confortului copiilor în timpul petrecut la grădiniță. Totuși, în procesul educațional, folosim tehnologia cu moderație, copiii fiind încurajați mai mult spre joc, experimentare, învățare practică sau dezvoltarea deprinderilor. În educația timpurie evităm, pe cât posibil, folosirea ecranelor și tabletelor în activitățile cu copiii. Utilizăm, în schimb, soluții educaționale dedicate, cum ar fi proiectorul smart care transformă podeaua clasei într-un spațiu interactiv de învățare sau vizualizatorul Elmo care îi poartă pe micuți în lumea cunoașterii și explorării. Lipsește verdele, dar promitem că la primăvară vom planta copaci în jurul grădiniței, astfel încât „grădinarii” să aibă propriul lor părculeț”, a declarat Primarul Comunei Ciugud.
Grădinița care va găzdui 18 de copii, are multiple dotări, de la jocuri interactive, proiectoare pentru podea, săli pentru fiecare grupă, cabinet medical, băi adaptate special pentru copii și nu în ultimul rând un spațiu de joacă interior, unde cei mici pot fi supravegheați de pe holuri.
Clădirea are sisteme inteligente de reducere a consumurilor: lumina și căldura se adaptează singure grație unor senzori, iar atunci când concentrația de dioxid de carbon crește, educatoarele primesc o notificare pe telefon.
Clădirea a fost structurată în 4 secțiuni (trei la parter și una la etaj): prima cu filtrul, cabinetul medical, izolatorul și alte anexe specifice accesului, a doua având ca funcțiuni principale o sală multifuncțională și bucătăria, a treia cu sălile pentru grupele de joc și dormitoarele copiilor și a patra pentru conducere și personal – la etaj.
Va fi funcțională din anul școlar viitor, după ce va fi acreditată, întrucât acest lucru nu se poate face în timpul anului școlar.