București, 30 august 2026 – Iulian Dinu a intrat în legendă! Într-o zi memorabilă, pe terenurile Bazei Sportive a Universității Politehnica din București, jucătorul din Ploiești a devenit, în premieră, campion RTP la simplu masculin. Dar nu oricum: a reușit să câștige șase meciuri în doar opt ore, o performanță de rezistență și talent care i-a adus coroana de campion la prima ediție a turneului RTP MIRROR OPEN.
Un drum de coșmar pentru adversari
Iulian Dinu a fost de neoprit. Încă din primul tur, a dat tonul eliminându-l pe capul de serie numărul 7, Gabriel Mâță. A urmat Viktor Makul, apoi Costin Moscu în optimi. În sferturi, Bogdan Dinescu a simțit forța ploieșteanului, iar în semifinale, principalul favorit al turneului, Mihai Cristea, a fost trimis acasă fără drept de apel.
În finală, Dinu l-a întâlnit pe Bogdan Teică, un debutant care a surprins pe toată lumea. Dar experiența și determinarea campionului s-au văzut: scor 10-5, 10-8 și trofeul în mână.
Bogdan Teică, finalist senzație la primul turneu RTP
Partea de poveste a fost scrisă și de Bogdan Teică. Aflat la prima sa participare RTP, a pierdut primul meci, dar regulamentul special „în oglindă” i-a dat o nouă șansă. A profitat din plin: bye în turul doi, apoi victorii în fața lui Robert Benga (favorit 8), Adrian Vătășescu și Gabriel Mâță (favorit 7).
Finala a fost un spectacol: după un prim set pierdut rapid, 5-10, Teică a revenit spectaculos în setul doi de la 0-3 la 7-6 și 8-7. Însă o dublă greșeală și o returnare pe culoarul de dublu i-au spulberat visul de a forța decisivul. Un finalist de aur, cu siguranță!
Premii pe măsură
Pentru performanța sa istorică, Iulian Dinu a primit:
-
220 lei și 100 lei voucher RTP
-
100 lei pentru Turneul Campionilor RTP
-
2000 puncte RTP, care îl urcă pe locul 6 RTP la simplu masculin – în premieră!
-
Trofeul de Campion RTP MIRROR OPEN 2026
-
Cutie cu șosete de la Laboratorul de Șosete + recipient de 5 litri Doctor Detergent
Bogdan Teică, pentru finala senzație, a primit 180 lei, 50 lei voucher RTP, 50 lei pentru RTP FINALS, 1600 puncte RTP și trofeul personalizat de la Leonte Torfee și Premii.
28 de jucători, 4 debutanți și un format inedit
Prima ediție RTP MIRROR OPEN a adunat 28 de jucători, dintre care patru debutanți: Eduard Frunză, Mihai Radu Rareș, Șerban Christian și Bogdan Teică. Toți participanții au primit câte o sticluță cu Doctor Detergent, iar formatul „în oglindă” a adus un suflu nou tenisului românesc.
Cine este Iulian Dinu?
Debutul în circuitul RTP a avut loc pe 19 mai 2024, la RTP Masters Open, unde a ajuns în semifinale. Primul titlul RTP a venit pe 11 mai 2025, la dublu, alături de echipa Găzarii (Andrei Giotoiu, Mihai Bone, Iulian Chitimia), învingând Ace Hunters în finala RTP CUP.
Pe 26 aprilie 2026, alături de Andrei Giotoiu, a câștigat Turneul Campionilor RTP 2025 la dublu masculin. Acum, în 30 august 2026, a scris istorie și la simplu.
