Lungmetrajele de aventuri „Space Jam / Meciul secolului”, „Gremlins / Gremlinii”, „Mars Attacks! / Atacul marțienilor”, „ National Lampoon’s Loaded Weapon I / Alarmă de gradul I” și „Free Willy / Salvați-l pe Willy I” vor fi difuzate de Warner TV în zilele de luni din iulie, începând cu ora 20:00.
„Space Jam / Meciul secolului” (1996) și „Free Willy / Salvați-l pe Willy I” (1993) vor avea premiera la Warner TV în această lună, când primele zile din fiecare săptămână sunt decretate ca „Lazy Mondays / Lunea Leneșă”.
„Meciul secolului”, recompensat între altele cu un trofeu Annie, va fi difuzat pe 3 iulie. Într-o încercare disperată de a câștiga un meci de baschet și de a-și câștiga libertatea, personajele Looney Tunes îi cer ajutorul campionului Michael Jordan.
Comedia sportivă live-action și animată din 1996 este regizată de Joe Pytka și scrisă de Leo Benvenuti, Steve Rudnick, Timothy Harris și Herschel Weingrod. Filmul îl are protagonist pe Jordan, în rolul unei versiuni fictive a lui însuși. Din distribuție mai fac parte Wayne Knight și Theresa Randle, însă apar și Bill Murray și mai mulți jucători din NBA, în timp ce Billy West, Dee Bradley Baker, Kath Soucie și Danny DeVito își împrumută vocile personajelor animate.
Lungmetrajul s-a bucurat de succes la public, înregistrând încasări de aproximativ 250 de milioane de dolari la nivel global.
„Free Willy / Salvați-l pe Willy I” va putea fi urmărit în premieră la Warner TV pe 31 iulie.
Un băiat abandonat se împrietenește cu o orcă ținută într-un parc de distracții care se confruntă cu dificultăți financiare. Când află că proprietarii acvariului se gândesc să distrugă acvariul pentru a obține o importantă sumă din asigurare, omorând balena ucigașă, el riscă totul pentru a o elibera.
„Free Willy”, dramă de familie din 1993, este regizat de Simon Wincer și scris de Keith A. Walker și Corey Blechman după o poveste de Walker. Filmul îi are în distribuție pe Jason James Richter, la debutul său în lungmetraj, Lori Petty, Jayne Atkinson, August Schellenberg și Michael Madsen, iar personajul omonim, Willy, este interpretat de Keiko.
Filmul a primit aprecieri pozitive din partea criticilor și a fost un succes comercial, cu încasări de peste 153 de milioane de dolari.
„Gremlins / Gremlinii” (1984), regizat de Joe Dante, va fi difuzat de Warner TV pe 10 iulie.
Un tânăr încalcă din greșeală trei reguli importante în ceea ce privește noul său animal de companie și dezlănțuie o mulțime de monștri răutăcioși asupra unui mic oraș. Din distribuția comediei fantastice fac parte Zach Galligan, Phoebe Cates, Hoyt Axton și Keye Luke.
Comedia science-fiction „Mars Attacks! / Atacul marțienilor” (1996), care beneficiază de o distribuție cu nume importante ale cinematografiei, este inclusă în programul Warner TV pe 17 iulie.
Pământul este invadat de marțieni cu arme imbatabile și cu un nemilos simț al umorului. Filmul regizat de Tim Burton a fost lansat în 1996. Jack Nicholson, Pierce Brosnan, Sarah Jessica Parker, Annnette Bening, Glenn Close și Danny DeVito fac parte din distribuție.
Comedia de acțiune „National Lampoon’s Loaded Weapon I / Alarmă de gradul I” (1993), regizată de Gene Quintano, va fi difuzată pe 24 iulie.
Cu Emilio Estevez, Samuel L. Jackson, Jon Lovitz și Tim Curry în distribuție, parodia după „Lethal Weapon” și alte filme are în centru doi polițiști ieșiți din comun care investighează un caz inedit – un ofițer de poliție a fost ucis pentru că deținea un microfilm ce transforma cocaina în fursecuri.