Magic Lifestyle: Răsturnăm paradigma fidelizării angajaților

0
129
0 0
Read Time:3 Minute, 23 Second

Magic Salon, cel mai mare lanț de saloane din România, introduce Magic Lifestyle, un concept revoluționar de fidelizare a angajaților în 2023. Programul oferă oportunități de dezvoltare și consolidare a echipelor, schimbând complet percepția asupra muncii prin implicarea angajaților în activități diverse și oferirea unor beneficii inovatoare.

Studiile demonstrează că beneficiile angajaților îmbunătățesc satisfacția și loialitatea clienților și au un impact direct asupra valorii mărcii unei companii. Magic Lifestyle este conceput pentru a maximiza aceste efecte pozitive, prin activități atât online, cât și offline, care îmbunătățesc abilitățile angajaților, îi ajută să socializeze și să se distreze, dar și să participe la acțiuni de voluntariat.

„Magic Lifestyle poate fi descris ca o sferă 360 de grade, în care fiecare unghi aduce un element pozitiv. Programul vine cu oportunități de învățare și dezvoltare, incluzând parteneriate cu formatori și profesori. Activitățile interactive și recompensele cresc motivația și pasiunea, dezvoltând nivelul de autonomie și posibilitățile de a contribui la proiecte semnificative”, explică Dragoș Muller, proprietarul Magic Salon.

Magic Lifestyle este mult mai mult decât un program pentru angajați – este un mediu în care fiecare membru al echipei poate prospera atât personal, cât și profesional. Acesta promite să aducă un plus de valoare și să creeze o comunitate mai puternică în cadrul echipei Magic Salon.

Programele de dezvoltare pentru angajați cresc satisfacția clienților

Studii recente au arătat că programele de beneficii pentru angajați pot avea un impact semnificativ asupra valorii mărcii unei companii. Potrivit unui studiu realizat de Glassdoor, companiile cu programe puternice de beneficii pentru angajați au mai multe șanse să atragă și să rețină talentele de top (92% dintre angajați au spus că beneficiile sunt importante pentru satisfacția lor generală la locul de muncă), ceea ce poate duce la creșterea productivității (un studiu realizat de MetLife a constatat că angajații care sunt mulțumiți de beneficiile lor au șanse mai mari să fie implicați în munca lor și mai puțin probabil să lipsească), la o mai mare satisfacție a clienților (angajații fericiți și implicați au mai multe șanse să ofere un serviciu mai bun pentru clienți, ceea ce poate duce la creșterea satisfacției și loialității clienților) și la o reputație mai puternică a mărcii.

„Suntem încântați să lansăm această nouă inițiativă și așteptăm cu nerăbdare să vedem impactul pozitiv pe care îl va avea asupra membrilor echipei noastre și asupra companiei noastre în ansamblu. Prin acest program, membrii echipei noastre vor avea acces la o gamă largă de sesiuni de informare și instruire, susținute de specialiști în domenii conexe. De la frumusețe și modă la wellness și nutriție, membrii echipei noastre vor avea ocazia să învețe de la cei mai buni și să rămână la curent cu cele mai recente tendințe și evoluții în domeniile lor respective”, adaugă Dragoș Muller.

În ceea ce privește activitățile de socializare, până în acest moment, angajații au avut parte deja de evenimente deosebite intregrate în noul concept, precum seminarii pe tema „Descoperă-ți feminitatea”, seară de film pe acoperiș sau sesiune astrologie.

Proiectul Magic LifeStyle funcționează printr-o echipă independentă, cu un manager de proiect care implementează activitățile bazându-se în permanență pe feedback-ul și sondajele organizate intern. Cel mai important obiectiv pe care conceptul Magic LifeStyle îl are este de a închega sentimentul de comunitate între echipele Magic!

Angajați fericiți, clienți fericiți!

În concluzie, Magic Salon își reafirmă angajamentul de a oferi o experiență de lucru valoroasă angajaților săi, punând accentul pe dezvoltare personală, satisfacție la locul de muncă și un sentiment puternic de comunitate. Angajați fericiți, clienți fericiți – acesta este motto-ul care ghidează Magic Salon spre viitor.

Rețeaua Magic Salon este un lanț de saloane de înfrumusețare din București care s-a lansat în anul 2007 și numără peste 500 de angajați. În prezent există un numar de 21 de locații în cele mai căutate zone din București și Ilfov, însă, conform fondatorului, mai este nevoie de încă 15 locații doar în București. La momentul de față, o singură locație funcționează în sistem de franciză, însă antreprenorul dorește să dezvolte această latură și se gândește să ducă afacerea și în afara Bucureștiului.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %