Ella Prodan și Alina Florescu dau viață noilor personaje care completează distribuția celui mai nou serial original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production pentru Antena 1, Iubire cu parfum de lavandă. Serialul care va începe curând la Antena 1 spune povestea a doi oameni care provin din lumi total diferite, dar care ajung să se întâlnească și să se îndrăgostească, în ciuda diferențelor sociale dintre ei.
Claudia Mărescu, impersonată de Ella Prodan, este directoarea școlii din satul idilic de lângă București și profesoară de sport și, de-a lungul timpului, și-a atras destul de multe antipatii din partea localnicilor, mai ales din partea părinților ai căror copii sunt lăsați corijenți la sport. Pe de altă parte, este o femeie foarte frumoasă, care stârnește admirația bărbaților. Despre personajul pe care îl interpretează, Ella Prodan povestește: ,,Claudia, personajul pe care îl joc, deşi uşor controversat pentru viața (mai) conservatoare de la sat, mi-a devenit dragă încă de la primul episod. Îmi place faptul că este dezinvoltă şi asumată, are simțul umorului dezvoltat, e senzuală și jucăușă, iar această combinație este una care, cu siguranță, va cuceri publicul”.
Ella povestește că propunerea pentru noul rol a luat-o pe nepregătite, dar că bucuria este una foarte mare: ,,Castingul pentru serial a venit într-un moment în care nu mai eram atât de sigură că îmi doresc să mai joc. În ultimul an m-am concentrat pe alt proiect și, cumva, mi-am luat gândul de la actorie. Dar, viața te surprinde așa cum numai ea ştie! Am fost la casting şi…surpriză, am luat rolul în aceeaşi zi. M-am bucurat să intru în acest proiect care se anunță grandios, o producție semnată de Ruxandra Ion, o somitate în domeniu, alături de oameni frumoşi, talentați şi dedicați”.
În iubire cu parfum de lavandă telespectatorii o vor revedeea și pe Alina Florescu, cunoscută telespectatorilor din serialele Sacrificiul și Adela, unde o interpretează pe Corina Morcov, în rol de poștăriță; ea împarte pensiile și știe tot ce se întâmplă în sat. Despre acest rol, Alina mărturisește că este unul care o binedispune, iar revenirea pe micile ecrane o bucură nespus: „Interpretând rolul Corinei, poștărița satului, mă bucur să intru în pielea acestui personaj care știe toate poveștile și secretele oamenilor. Corina trăiește într-o lume aparte, observând viața satului dintr-un unghi diferit, iubind fiecare aspect al acestei existențe și fiind indiferentă la ce spune lumea despre ea. După o pauză atât de lungă, reîntoarcerea în echipă a fost pentru mine o bucurie imensă. Mi-au lipsit atmosfera caldă și camaraderia pe care o împărtășim, iar acum mă bucur să fiu din nou alături de oameni dragi, continuând să spunem povești”.
Iubire cu parfum de lavandă se filmează într-un sat idilic de lângă Bucureşti, iar din distribuția serialului fac parte nume consacrate din teatru, film și televiziune, ce vor continua să fie dezvăluite în perioada următoare.