Galeriile Artmark deschid noul sezon cu o invitație la descoperire: o expoziție specială ce dezvăluie opere de artă secrete sau foarte puțin cunoscute, provenite din colecții private. Aflat în inima Capitalei, la Palatul Cesianu-Racoviță, acest adevărat „palat al culturii” își deschide ușile gratuit pentru toți iubitorii de frumos, oferind un parcurs expozițional dinamic, schimbat lunar.
Pasionații de artă vor avea ocazia să admire o selecție impresionantă, de la mari maeștri ai picturii și sculpturii românești, de-a lungul tuturor epocilor, până la arte decorative, istorice sau sacre. Expoziția este accesibilă zilnic, de luni până duminică, între orele 10:00 și 20:00.
„Suntem în fața unui tablou de foarte mari dimensiuni, care de fapt este un desen extrem de fragil. Proveniența lui este certă, din colecția Răut, cea mai mare colecție de fapt de Pallady. Este un prilej cu totul excepțional”, a declarat Erwin Kessler, directorul Muzeului Național de Artă al României, despre lucrarea „Odalisce în interior” realizată de Theodor Pallady, una dintre piesele valorase care vor fi expuse.
Noul sezon de licitații se lansează la fel de spectaculos, cu două evenimente extraordinare programate exclusiv online, ambele cu un preț unic de pornire de numai 100 de euro, fără rezervă. Primul, „Brilliant Bids” – Licitația de Bijuterii, are loc marți, 17 septembrie, de la ora 12:00. Urmează, a doua zi, Licitația aniversară „Hanul cu Tei 1833” — 6 ani (18 septembrie, de la ora 12:00), care aduce în fața colecționarilor lucrări semnate de artiști de prim rang precum Theodor Aman, Theodor Pallady, Nicolae Vermont, Ipolit Strâmbu, Constantin Piliuță și Ștefan Câlția.
Conceptul „Hanul cu Tei 1833”, celebrat prin rate de adjudecare istorice de 100%, își propune să reunească din nou pasiunile colecționarilor, demonstrând că piața de artă rămâne accesibilă și deschisă tuturor.
Pentru mai multe informații:
-
Locație: Galeriile Artmark, Palatul Cesianu-Racoviță
-
Program: Zilnic, 10:00 – 20:00
-
Intrare: Liberă
