O gală cosmică a încununat un an de vis! Nadia Comăneci, sărbătorită ca o zeie la Palatul Parlamentului

0 0
Read Time:2 Minute, 57 Second

Strălucire, emoție, istorie și veselie – toate s-au împletit, joi seară, într-un „arc peste timp” poleit cu aur, în Sala Unirii a Palatului Parlamentului României. Peste 500 de personalități au răspuns prezent la „Gala Nadia”, evenimentul central al „Anului Nadia Comăneci 2026”, organizat de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

A fost mai mult decât o aniversare. A fost o întoarcere la clipa în care o copilă de 14 ani din Onești a rescris regulile perfecțiunii. Timpul părea să se oprească în jurul acelui „10 perfect” care, după jumătate de secol, încă luminează lumea.

Pe scenă și în sală, alături de Nadia și de soțul ei, Bart Conner, au fost prezenți: Mihai Covaliu (președintele COSR), George Boroi (secretarul general COSR), Thomas Bach (președintele de onoare al CIO), Spyros Capralos (președintele EOC), Morinari Watanabe (președintele FIG), dar și legende ale sportului românesc precum Gheorghe HagiIlie NăstaseSimona Halep sau Răzvan Lucescu.

„Mulțumesc acelei fetițe din Onești pentru că a avut curaj să viseze”

Aplaudată în picioare, „la scenă deschisă”, Nadia Comăneci a spus:

„Mulțumesc, România! Mulțumesc tuturor celor care mi-au fost alături în acești 50 de ani. Și mulțumesc acelei fetițe din Onești pentru că a avut curaj să viseze. Când eram copil, nu visam la perfecțiune. Visam doar să fiu mai bună decât ieri. Iar lecția pe care am învățat-o este că perfecțiunea nu înseamnă să nu greșești niciodată… ci să ai curajul să continui.”

Emoționant a fost și momentul în care și-a adus aminte de soțul ei, Bart Conner: „L-am cunoscut cu trei luni înainte de Montreal, aveam doar 14 ani. Cine ar fi crezut că vom deveni soț și soție după atâția ani?”

Marta Karolyi și Nellie Kim, îmbrățișări peste timp

Fosta antrenoare Marta Karolyi a primit cea mai înaltă distincție a olimpismului românesc – Colanul de Aur – din mâinile lui Mihai Covaliu și chiar ale Nadiei. „Toată viața am fost în căutarea perfecțiunii, iar aceasta s-a realizat la Montreal”, a spus Marta, vizibil emoționată.

Marea rivală de altădată, Nellie Kim, a declarat: „Exercițiul Nadiei a fost perfect. Și încă nu știu cine îl mai poate repeta.”

Alături de ele, pe aceeași scenă, au urcat foste colege de echipă – Teodora Ungureanu, Anca Grigoraș, Emilia Eberle – și zeci de campioane care au scris istoria gimnasticii românești: Ecaterina Szabo, Daniela Silivaș, Aurelia Dobre, Simona Amînar, Andreea Răducan, Cătălina Ponor, Sandra Izbașa, Larisa Iordache și multe altele.

Parcul Izvor, redenumit „Nadia Comăneci” – și un omagiu în muzică

Ciprian Ciucu, primarul Capitalei, a anunțat că va propune Consiliului General ca Parcul Izvor să poarte numele Nadia Comăneci.

Momentele artistice au fost semnate de Loredana Groza, artista născută tot la Onești. Ea a cântat alături de Nadia „Trandafir de la Moldova”, iar la un moment dat a îngenuncheat în fața sa, sărutându-i mâna – un gest de adorație prelungit aplaudat de toată sala.

O expoziție AGERPRES – 50 de ani în imagini

Agenția Națională de Presă AGERPRES a completat magia serii cu o expoziție foto de excepție, cu 25 de imagini de arhivă din cariera și viața personală a Nadiei. Marea campioană a vizitat-o alături de soțul ei și de mama sa, Ștefania Alexandrina Comăneci, declarând:

„Sunt foarte emoționată să văd aproape toată viața mea în imagini. Nu îmi vine să cred că această sărbătoare de 50 de ani are loc aici, în România. Rădăcinile mele sunt aici.”

Gala Nadia 2026 nu a fost doar o celebrare a trecutului – ci o lecție despre curaj, perseverență și despre cum un singur moment poate lumina destine timp de jumătate de secol.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Un 10 pentru eternitate: Nadia Comăneci, omagiată printr-o monedă care spune povestea perfecțiunii

Survivor: Ultimul joc de Recompensă și un Consiliu de infarct înainte de săptămâna finală!