Osica de Sus a devenit prima comună Creativă A.I. din România

0
31
0 0
Read Time:1 Minute, 56 Second

Comuna Osica de Sus, județul Olt, a devenit prima localitate din România care se mândrește cu statutul de „Localitate Creativă A.I.”.

Evenimentul final „Sci-Fi Fest Osica de Sus” a avut sâmbătă, 27 aprilie 2024, reprezentând punctul culminant al unui an de activități educaționale online și offline și a pus în centrul atenției inovațiile tehnologice și implicarea comunității în dezvoltarea creativității digitale.
Proiectul multi-anual „Sci-Fi Fest Osica de Sus” a fost organizat de Asociația StartEvo împreună cu Știință&Tehnică.

54 de copii de vârstă școlară, reprezentând 1,3% din populația comunei de aproximativ 4000 de locuitori au învățat să folosească unelte cu Inteligență Artificială să creeze 462 de opere de artă vizuală digitală.

Pe platforma proiectului: www.kidibot.ro/osica-de-sus/ au fost puse la dispoziția publicului 7 micro-cursuri gratuite de Inteligență Artificială.

100 dintre acestea au fost răspândite prin localitate, prin geolocație, astfel încât să se încurajeze turismul. Orice locuitor sau vizitator al comunei poate scana codurile QR afișate prin localitate, ca să vadă obiectele de artă create de către copii.

La căminul cultural din localitate s-a organizat un vernisaj permanent cu cele mai frumoase 100 de lucrări selectate, pentru a fi admirate și fizic de către locuitorii comunei și turiștii curioși.

Vernisajul a oferit o varietate de activități culturale interactive, cum ar fi ateliere de realitate virtuală, prezentări de tehnologie A.I., roboți, teatru, desen clasic și AI, telescoape.

Un moment remarcabil al festivalului au fost atelierele de programare și de robotică, care au atras atenția participanților și au subliniat importanța educației STEM (știință, tehnologie, inginerie și matematică) în comunitate.

Primarul din Osica de Sus, domnul Cezar Filip, a declarat că inițiativa de a aduce acest eveniment în localitate face parte dintr-o strategie mai amplă de a investi în viitorul tinerilor. Prin susținerea creativității și a inovațiilor digitale, Osica de Sus își propune să devină un model de dezvoltare pentru alte localități din țară.

Osica de Sus se angajează să continue să investească în astfel de evenimente și programe educaționale, încurajând astfel tinerii să își dezvolte abilitățile digitale și să participe activ în lumea tehnologiei.

Proiect finanțat în cadrul Investiției I5, C11 din Planul Național de Redresare și Reziliență.
Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %