Partidul Noua Românie susține că românii au dreptul să știe câți bani au fost dați Ucrainei

0 0
Read Time:2 Minute, 1 Second

Partidul Noua Românie (PNR) salută decizia Tribunalului București prin care Guvernul României a fost obligat, în primă instanță, să comunice informații privind hotărârile prin care au fost aprobate ajutoarele militare acordate Ucrainei începând cu anul 2020.

Formațiunea consideră că această hotărâre este una normală și firească într-un stat democratic, în care transparența trebuie să reprezinte regula, iar secretizarea excepția.

„Românii au dreptul să știe ce face Guvernul cu banii lor, cui îi alocă și în ce scop sunt folosite resursele publice. Aceasta nu este doar o obligație legală a autorităților, ci și o condiție esențială pentru consolidarea încrederii dintre stat și cetățeni”, se arată în comunicatul PNR.

Partidul susține în continuare sprijinirea Ucrainei în fața agresiunii Federației Ruse, considerând că este în interesul României și al întregii Europe ca Ucraina să reziste, iar războiul să nu ajungă la granițele țării noastre. Cu cât Ucraina reușește să oprească ofensiva Rusiei, cu atât România este mai sigură, potrivit PNR.

Totuși, formațiunea atrage atenția că sprijinul acordat unui stat vecin nu poate fi însoțit de lipsă de transparență față de propriii cetățeni. Românii trebuie să cunoască valoarea ajutoarelor oferite, tipul acestora și baza legală în baza căreia Guvernul a luat aceste decizii. După mai bine de patru ani de la debutul acordării acestor ajutoare, PNR consideră că nu există niciun motiv rezonabil pentru ca asemenea informații să rămână ascunse opiniei publice.

„Invocarea generică a secretului de stat nu poate deveni un paravan pentru lipsa de transparență în administrarea banului public. Dacă alte state membre NATO și ale Uniunii Europene au comunicat public amploarea sprijinului acordat Ucrainei, România poate și trebuie să facă același lucru, fără a pune în pericol securitatea națională”, se mai arată în comunicat.

PNR apreciază demersul APADOR-CH și consideră că hotărârea Tribunalului București reprezintă un pas important în apărarea dreptului cetățenilor la informare și în consolidarea unei administrații responsabile și transparente.

Partidul solicită Guvernului României să respecte spiritul acestei decizii și să renunțe la practica secretizării excesive a informațiilor de interes public. „Într-o democrație autentică, cetățenii nu trebuie să afle din zvonuri sau speculații cum sunt cheltuiți banii lor, ci direct de la instituțiile statului”, transmite formațiunea.

PNR reafirmă că transparența, responsabilitatea și respectul față de contribuabili reprezintă principii fundamentale ale unei guvernări moderne și democratice, iar românii au dreptul să cunoască adevărul și să fie informați cu privire la toate deciziile importante luate în numele lor și din banii lor.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Ministerul Finanțelor a prezentat Fitch Ratings strategia de consolidare fiscală și perspectivele economice ale României

Ecosisteme Domestice și Sustenabilitate Urbană: Ghidul Definitiv pentru Managementul Dăunătorilor, Știința DDD și Siguranța Spațiilor Locuite în Secolul XXI