Pianistul Cătălin Răducanu în concert la Brașov, Deva și Arad în cadrul turneului ”Un artist, un pian și un țambal”

0
13
0 0
Read Time:1 Minute, 25 Second

După o zi plină în Vrancea, în care a susținut două concerte, unul în localitatea Gugești și unul la Ateneul din Focșani, ambele cu săli pline și spectatori inimoși, pianistul Cătălin Răducanu continuă Turneul Național Un artist, un pian și un țambal  – clasic, jazz, folclor îndreptându-se către Transilvania.

Duminică, 24 septembrie, de la ora 19:00, Cătălin Răducanu va susține un concert la pian și la țambal la Sala Patria din Brașov.

Turneul evoluează promițător, eu personal dorind un progres perpetuu  către excelență. Aștept cu nerăbdare următoarele recitaluri! Să mă bucur de muzică și publicul să se bucure de aceasta la rândul său. Îmi propun să am o paletă cât mai atotcuprinzătoare de stări,  de gânduri și trăiri care să se dizolve în sunete și să ajungă la cei din sală. (Cătălin Răducanu)

Cine dorește să îl asculte pe pianistul în vârstă de 31 de ani interpretând hit-uri, lucrări clasice, improvizații pe diverse teme sau compoziții proprii la pian și la țambal, își poate cumpăra bilete de la Sediul Sălii Patria, din Bd. 15 Noiembrie 50A din Brașov.

După concertul de la Brașov, Cătălin Răducanu va concerta la  Deva, la Sala Pro Arte, pe 25 septembrie, de la ora 19:00 și la Arad, la Palatul Culturii, pe 26 septembrie, de la ora 19:00

Astfel de evenimente nu sunt doar concerte, ci și acte de educație, de cultură și de îmbogățire a comunităților și, totodată, acte de incluziune socială. Nu întâmplător, motto-ul turneului ”Un pian, un artist, un țambal – clasic, jazz, folclor” este ”Muzica e una!”

Pianistul Cătălin Răducanu va încheia Turneul Un artist, un pian și un țambal  – clasic, jazz, folclor pe scena Ateneului Român din București marți, 24 octombrie.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %