Românii din Tortosa și Gandesa vor avea propria „Casă a Românilor din Diaspora”. A fost achiziționat imobilul printr-un proiect finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni

0 0
Read Time:1 Minute, 9 Second

Comunitatea românească din orașele spaniole Tortosa și Gandesa a făcut un pas important spre consolidarea identității sale spirituale și culturale, odată cu semnarea actelor de achiziție a unui imobil destinat viitoarei „Case a Românilor din Diaspora”.

Potrivit unui comunicat de presă, Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului” din Gandesa a anunțat că, la data de 24 iulie 2026, au fost finalizate actele de cumpărare ale clădirii, cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Timotei, Episcopul Spaniei și Portugaliei.

Achiziția reprezintă etapa principală a proiectului „Lumină pentru suflet – Biserica Ortodoxă, Casa Românilor din Diaspora”, finanțat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni cu 1.000.000 de lei. Scopul inițiativei este crearea unui spațiu reprezentativ destinat vieții religioase, educaționale și comunitare a românilor din regiune.

Conform proiectului, imobilul achiziționat îndeplinește condițiile necesare pentru amenajarea unui lăcaș de cult ortodox, organizarea activităților de cateheză, desfășurarea cursurilor de limba română, găzduirea evenimentelor culturale și implementarea unor acțiuni sociale dedicate comunității românești.

Reprezentanții parohiei subliniază că semnarea actelor de achiziție marchează un moment istoric pentru românii din Tortosa și Gandesa, oferindu-le un spațiu stabil și reprezentativ care va deveni un punct de referință pentru păstrarea identității naționale, a tradițiilor și a credinței ortodoxe în diaspora.

Proiectul este implementat de Parohia Ortodoxă „Nașterea Maicii Domnului”, sub coordonarea preotului paroh George Cătălin Munteanu, și beneficiază de sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Freelancer vs. agenție de marketing: cum iei decizia potrivită pentru afacerea ta?

Eva Pavel a început filmările pentru noul sezon al emisiunii „Apel la Consilier”. Noi reportaje din spitalele de top din Turcia, din această toamnă la Kanal D