Un mort și trei răniți în urma unui grav accident feroviar produs în Gara Galați

0
140
0 0
Read Time:1 Minute, 54 Second

Un tren de călători al CFR Călători a fost lovit în plin, sâmbătă seară, de locomotiva care trebuia să îl tracteze. În urma impactului, mecanicul de locomotivă a decedat iar alte trei persoane, dintre care doi angajați CFR și un călător, au ajuns la spital.

Accidentul feroviar a avut loc sâmbătă seară la ora 19,25, în stația Galați, la cuplarea locomotivei la garnitură pentru formarea trenului Regio 7576 în relația Galați – Mărășești a fost tamponat primul vagon.

Din primele informații, în urma impactului, au fost rănite patru persoane: mecanicul, conductorul, șeful de tren și un călător. Au fost solicitate serviciul de Ambulanță, răniții fiind preluați de echipajele medicale pentru acordarea de îngrijiri de specialitate. Totodată au fost avariate locomotiva și vagonul.

Trenul Regio 7576 care urma să realizeze cursa Galați – Mărășești a fost format dintr-o altă garnitură și a plecat din stația Galați la ora 21:03, cu 78 minute întârziere. De asemenea, la bordul trenului se află o nouă echipă de tren: mecanic, conductor și șef de tren.

Din nefericire, conductorul de tren, o femeie în vârstă de 50 ani, cu o vechime în conducerea trenurilor de călători de peste 15 ani, a decedat la spital.

”Urmare accidentului feroviar care s-a produs în această seară,  în stația Galați, CFR Călători anunță cu regret că doamna conductor a trenului R 7576, a decedat la spital. Inițial a fost stabilizată pe peron și în drum spre spital de către serviciul Ambulanță ajuns la fața locului, dar un nou stop cardio respirator survenit la spital, i-a fost fatal. CFR Călători prezintă condoleanțe și va acorda întregul sprijin familiei îndoliate”, transmite CFR Călători.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu cere, de pe facbeook, o verificare tehnică a materialului rulant și expertiza mecanicilor de locomotivă: În urma incidentului din această seară din Gara Galați, până la clarificarea cauzelor producerii acestuia și, având în vedere că este al doilea accident feroviar produs într-un timp foarte scurt, am decis următoarele: – să solicit CFR Călători să demareze urgent o verificare tehnică a materialului rulant feroviar aflat în uz. – de altfel, în urma incidentului de la Teleorman, am dispus reexaminarea tuturor mecanicilor de locomotivă începând cu luna aprilie. În calitate de ministru al Transporturilor al Infrastructurii consider că prioritatea CFR Călători este, în primul rând, siguranța călătorilor!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %