Un nou lăcaș de cult ortodox românesc a fost sfințit la Pescara, Italia

0 0
Read Time:2 Minute, 33 Second

Biserica „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” a Parohiei Ortodoxe Române din orașul italian Pescara a fost solemn sfințit sâmbătă, după opt ani de efort comunitar. Slujba a fost oficiată de un sobor de ierarhi preși de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale.

Prin sprijinul acordat de statul român și italian, prin donații și colecte, inclusiv din partea Arhiepiscopiei Catolice Pescara – Penne, Parohia Ortodoxă Română „Sfântul și Dreptul Simeon și Sfânta Prorociță Ana” din Pescara și-a deschis ieri porțile pentru sute de români, într-o atmosferă de sărbătoare, solidaritate și comuniune spirituală.

Sfințirea, un eveniment major pentru românii din regiune, a avut loc cu participarea unor oficialități române și italiene de top, subliniind importanța diasporiei și colaborarea dintre cele două țări.

Slujba de târnosire a fost săvârșită de Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale împreună cu Înaltpreasfințitul Atanasie, Arhiepiscopul Ortodox Român al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Preasfințitul Părinte Episcop Siluan al Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, Preasfințitul Părinte Episcop Timotei al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, alături de un sobor de preoți și diaconi.

Un loc al întâlnirii sprijinit de autorități

Evenimentul a beneficiat de prezența unor personalități politice remarcabile. Printre invitații de onoare s-au aflat Excelența Sa Gabriela Dancău, Ambasadoarea României în Italia, Cristina-Lavinia Arnăutu, reprezentantă a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, europarlamentarul Gheorghe Cârciu, precum și Primarul orașului Pescara, Carlo Masci, însoțit de doi consilieri regionali.

Ambasadoarea Gabriela Dancău a mulțumit autorităților italiene și Bisericii Ortodoxe Române, definind noul lăcaș ca „un loc al întâlnirii, al întâlnirii cu Dumnezeu, al întâlnirii cu noi înșine și unii cu alții”.

Recunoaștere pentru ctitori și binefăcători

Lucrările de construcție, începute la 1 iunie 2017, s-au realizat cu sprijinul autorităților regionale italiene, al Statului Român (prin Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și Secretariatul de Stat pentru Culte) și, nu în ultimul rând, datorită implicării numeroșilor binefăcători români.

La finalul ceremoniei, ctitorii și binefăcătorii bisericii au primit distincții de vrednicie. Primarul Carlo Masci, consilierii locali și tinerii din mișcarea Nepsis au fost decorați cu gramate episcopale. Parohul, părintele Alin Iarca, a primit Crucea Mitropolitană, iar soția sa, prezbitera Andra Maria Iarca, Crucea Episcopală pentru mireni. Reprezentanții autorităților au primit icoane ca semn de recunoștință.

Părintele paroh Alin Iarca a încheiat cu un mesaj profund: „Sfințirea unei biserici ne cheamă pe fiecare dintre noi la o reînnoire sau la o înviere a fiecăruia dintre noi”.

Acest centru găzduiește o varietate de inițiative menite să întărească legătura credincioșilor cu valorile creștine și cu identitatea românească, între care se numără: banca de alimente, sprijinirea persoanelor aflate în dificultate și a celor nevoiașe, vizitarea bolnavilor și susținerea spirituală a deținuților.

În cadrul parohiei funcționează o Școală parohială pentru copii, unde se organizează ateliere în limba română de pictură, teatru și muzică, contribuind la păstrarea identității naționale în rândul tinerei generații. În vara acestui an, peste 100 de copii din cadrul parohiei, însoțiți de părintele paroh Alin Iarca, au luat parte la Programul de Tabere ARC, organizat de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Rusia nu se potolește. provoacă în continuare România. Forțele Aeriene au interceptat o dronă în spațiul aerian național

Chef Richard Abou Zaki aduce la Domeniul Știrbey restaurantul său cu stea Michelin, Retroscena