România a traversat, în secolul XX, o perioadă tumultuoasă din punct de vedere istoric, parcurgând regimuri politice variate, chiar opuse, uneori autocratice sau radicale, de la dictatura regală a lui Carol al II-lea la cea militară antonesciană, iar apoi regimurile de opresiune comunistă, de la cel sovietic la cel naționalist, cu diverse gradații.
Fiecare dintre aceste regimuri a avut o influență semnificativă asupra evoluției sociale și economice a țării, influențând comunități sau destine individuale. Fragmente de istorie și dovezi ale secolului de zbucium sunt expuse în vederea evenimentului de licitație din 19 mai – „Un secol de Istorie – de la monarhie la comunism. Licitație de Artă și Istorie”, organizat de Casa de Licitații A10 by Artmark. Mai mult, licitația din 19 mai urmărește cronologia evenimentelor istorice și prezintă, în prima sa parte, piese ce au aparținut Regelui Carol I, Reginei Elisabeta, Reginei Maria, Mareșalului Ion Antonescu ori Regelui Mihai I.
Din perioada României Regale, alături de mărturii de colecție, de la pictură la carte și de la arme de paradă la decorații și brevete, sunt expuse și vor fi licitate și obiecte ce au aparținut familiei regale. O apariție cu adevărat spectaculoasă este un evantai de mătase, pictat de Regina Elisabeta, cu aur coloidal, cu scene din natură (cintezoi printre albăstrele!). Piesa de colecție, cu prețul de pornire de 500 de euro, poartă cifrul Regelui Carol I și al Reginei Elisabeta, este înrămată într-o frumoasă ramă de epocă. Tot din perioada Regelui Carol și a Reginei Elisabeta provine și o linguriță din argint, probabil parte dintr-un serviciu, care a fost prezentat cuplului regal cu ocazia căsătoriei acestuia, de către Primarul de atunci al Bucureștiului, Gheorghe Grigore Cantacuzino. Piesa rarisimă, cu prețul de pornire de doar 75 de euro, este embosată cu emblema Bucureștiului și monograma Regelui Carol I și a Reginei Elisabeta, alături de inscripționarea datei căsătoriei (1869).
Prima parte a licitației din 19 mai reunește și piese ce datează din perioada celui de-al Doilea Război mondial – de la documente emise de liderii politici ai vremii la obiecte personale ale acestora. Astfel, Adolf Hitler semnează în facsimil brevetul acordat președintelui Consiliului Curții de Conturi din Regiunea Transnistria, Ilie Țabrea. Piesa, datată 24 mai 1943, are prețul de pornire de 100 de euro.
Din aceeași perioadă istorică, când regimul monarhic din România a fost dublat de guvernul condus de Ion Antonescu, provin o serie de piese ce au aparținut mareșalului și au fost păstrate în familia verișoarei acestuia. Piesa cu cel mai mare preț de pornire, care a aparținut celui care și-a arogat titlul de Conducător al Statului între ianuarie 1941 și august 1944, este ceasul de buzunar al mareșalului. Piesa de colecție, din aur, lăsată soției acestuia, are un preț de pornire de 5.000 de euro. Tot în cadrul evenimentului din 19 mai ajung la licitație și ultimele scrisori ale mareșalului Ion Antonescu. Scrisorile olografe, cu prețul de pornire de 650 de euro fiecare, au fost redactate de mareșal cu acordul autorităților și trimise pe 31 mai 1946 către soția mareșalului Maria (Rica) Antonescu (4 pagini) și către mama acestuia, Litza (2 file). Dincolo de biografia autorului acestor scrisori, condamnat pentru crimele sale de război, cele două piese reprezintă documente istorice unicat care merită cunoscute și cercetate (proiectul acceptării lor în licitație nu urmărește cosmetizarea biografiei și a faptelor mareșalului Ion Antonescu sau edulcorarea, cât de mică, a deciziilor care au dus la Holocaust, ci salvarea unor documente istorice importante și clasabile în patrimoniul național documentar).
După lovitura de stat de la 23 august 1944 coordonată de rege, care l-a îndepărtat de la putere pe mareșalul Ion Antonescu, aliatul lui Hitler, țara era ocupată de trupele sovietice care nu s-au retras după încheierea războiului și au susținut sovietizarea țării prin și de către Partidul Comunist Român. În această conjunctură, partidele democratice încercau să organizeze o opoziție față de comuniști. O dovadă a acestui fapt este și Manifestul Tineretului Național Liberal și Național Țărănesc din octombrie 1944, care chema la rezistență față de grupările paramilitare comuniste. Raritatea extremă are prețul de pornire de 100 de euro. Un alt exemplar de colecție, din aceeași categorie, este manifestul comunist ilegal camuflat într-un program al cinematografului „Femina”. Piesa, cu prețul de pornire de 300 de euro, a fost tipărită de Partidul Comunist sub forma unui fluturaș de reclamă cinematografică pentru a masca manifestul de propagandă. Conținutul se referă și la dizolvarea de către Stalin a Internaționalei a III-a Comuniste, cu sediul la Moscova.
Cronologic, după înfrângerea Germaniei și retragerea trupelor sale din România, regele Mihai I revine la tron și instaurează un guvern democratic. O piesă nostalgică, care prezintă un film dedicat prezenței în România pentru prima dată după 1948 a Regelui Mihai I, în aprilie 1992, este caseta video „Monarhia salvează România”. Piesa de colecție are prețul de pornire de doar 100 de euro.
Până vineri, 19 mai, piesele istorice pot fi admirate în expoziția de la Palatul Cesianu-Racoviță, în intervalul orar 10:00-20:00, dar și online pe artmark.ro.