Whisky-ul Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii, scos la licitație în România. Iată din ce motiv

0
194
0 0
Read Time:2 Minute, 41 Second

Whisky-ul Port Ellen Maltings, a cărui vechime, de 12 ani, îmbuteliat în doar 40 de exemplare, din care astăzi mai există în colecții doar câteva sticle, este scos la licitație în România.

Raritatea extremă, având un preț de pornire de 5.000 de euro, a fost îmbuteliată cu ocazia vizitei Reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii la distileriile Port Ellen, în 9 august 1980.

Cu ocazia vizitei regale la distilerile, cu caracter celebrativ au fost îmbuteliată o mică cantitate în aprox. 40 de sticle de 70 de cl, care au fost dăruite Reginei și personalului însoțitor al acesteia.

În piață, sticle din această ediție specială apar rarisim și se vând la cote excepționale, fiindu-le apreciată nu doar raritatea extremă dar și punctajul calitativ – este unicul whisky care a a obținut scorul de 99/100 de puncte (acordat de whiskyFun.com), cel mai mare acordat vreodată de Serge Valentin, o autoritate de vârf în lumea whisky-ului de colecție.

Tot în cadrul Licitației de Whisky, Vinuri și Trabucuri de Colecție este scos la vânzare și unul dintre cele mai bine cotate vinuri din lume – Maison Leroy Auxey Duresses. Maison Leroy este cea mai prestigioasă cramă de vinuri din Burgundia.

Se spune că Doamna Lalou Bize-Leroy (care este și proprietara domeniului Romanee Conti) își alege personal fiecare client pentru vinurile sale. Sticla de Maison Leroy din 2018 are un preț de pornire de 500 de euro.

O altă excepțională apariție în licitație sunt cele două loturi de câte 6 sticle de Chateau La Fleur Petrus, din 2011, respectiv din 2019, apreciate drept cele mai bune vinuri Merlot din lume, având prețuri de pornire de 500, respectiv 1.000 de euro. Vinurile propuse în licitație sunt proprietatea unuia dintre puținii colecționari din România care beneficiază de o alocație directă a celebrului castel.

Spectaculoase sunt loturile de vin de colecție foarte vechi, precum: Chateau du Magne din 1945, care are prețul de pornire de doar 75 de euro, ori Chateau Montbrun, Grand Vin de Bordeaux, din 1937, care are prețul de pornire de doar 50 de euro.

O altă sticlă istorică este Cepa Semillon Extra, care are prețul de pornire de doar 75 de euro. Vinul a fost îmbuteliat în 1929 cu ocazia Expoziției Internaționale de la Barcelona. Ne face plăcere să reamintim că în cadrul aceluiași eveniment expozițional internațional, Nicolae Vermont obținea medalia de aur pentru pictura „La pian”, ce ulterior, aproape o sută de ani mai târziu, precum vinul, a fost adjudecată în Licitația Artmark de Vară din iunie 2021 cu prețul record de 110.000 euro.

Pentru prima dată, în cadrul unei licitații Artmark, apar în vânzare două butoaie de vin, netras în sticlă, în speță loturi de crama românească, Galicea Mare, din 2 ani diferiți, 2018 și 2019. Ambele baricuri sunt de Fetească Neagră, o veche viță, reputată a fi cea mai veche din România, și poartă etichetă de „Rezerva Proprietarului”. Prețul de pornire pentru fiecare dintre cele două loturi este de 8.000 de euro. Colecționarii care vor adjudeca aceste două loturi vor beneficia gratuit și de experiența de a vizita, împreună cu 4 prieteni, la invitația proprietarului, domeniul Galicea Mare, unde vor fi găzduiți și vor savura un weekend oeno-gastronomic.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %